Analiza biomecanică a mersului se concentrează asupra principiilor mecanice care guvernează mersul și alergarea umană, examinând forțele, mișcările și transferurile de energie care au loc în sistemul musculoscheletal în timpul deplasării. Acest domeniu specializat combină principii din fizică, inginerie și anatomie pentru a cuantifica modul în care mușchii, oasele și articulațiile lucrează împreună pentru a produce mișcarea, oferind astfel informații despre funcționarea normală, dar și despre abaterile patologice. Principalele domenii de studiu în analiza biomecanică a mersului includ cinematica (descrierea mișcării) și dinamica (studiul forțelor care cauzează mișcarea). Analiza cinematică presupune măsurarea unghiurilor articulare, deplasarea, viteza și accelerația segmentelor corporale pe durata ciclului mersului. De exemplu, urmărirea unghiului gleznei în timpul flexiei dorsale și plantare relevă modul în care piciorul se adaptează pentru a absorbi șocul în momentul contactului cu călcâiul și pentru a genera propulsia în momentul desprinderii de pe vârfuri. Analiza dinamică, pe de altă parte, evaluează forțele de reacție ale solului, momentele articulare (cuplurile) și forțele musculare. Forțele de reacție ale solului, măsurate utilizând platforme de forță, indică modul în care corpul interacționează cu solul, componentele verticală, anteroposterioară și mediolaterală oferind informații despre absorbția impactului și propulsia. Momentul articulațiilor cuantifică forțele necesare pentru a mișca sau a stabiliza articulațiile, cum ar fi momentul de extensie al genunchiului necesar pentru a preveni colapsul în timpul fazei medii de sprijin. Analiza biomecanică a mersului investighează, de asemenea, conservarea și cheltuirea energiei în timpul mersului. Mersul eficient minimizează consumul de energie prin stocarea și eliberarea energiei elastice în tendoane și ligamente, precum întinderea tendonului lui Ahile în timpul încărcării și revenirea acestuia în timpul propulsiei. Modelele anormale de mers, cum ar fi cele observate la persoanele cu paralizie cerebrală sau amputații, duc adesea la un consum crescut de energie, contribuind la apariția oboselii. În aplicațiile clinice, analiza biomecanică a mersului ajută la identificarea cauzelor mecanice ale anormalităților mersului. De exemplu, valgusul excesiv al genunchiului (colapsul în interior) poate fi cauzat de mușchi abductori slabi ai șoldului sau de o pronație anormală a piciorului, ghidând intervențiile specifice, cum ar fi exerciții de întărire sau corecția ortopedică. În știința sportului, aceasta informează proiectarea programelor de antrenament pentru optimizarea economiei de alergare, cum ar fi îmbunătățirea lungimii pașilor pentru a reduce pierderile de energie. Progresul tehnologic, cum ar fi senzorii purtabili și modelarea computațională, a îmbunătățit capacitatea de a analiza biomecanica mersului în condiții reale, lărgind aplicațiile sale în recuperare medicală, performanța sportivă și prevenirea accidentărilor. Înțelegând fundamentul mecanic al mersului, cercetătorii și practicienii pot dezvolta strategii mai eficiente pentru a îmbunătăți eficiența mișcării și pentru a aborda disfuncțiile.